Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți.

Ultima zi a lunii ianuarie este dedicată, în calendarul creștin ortodox, Sfinților Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți           Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți,Calendar ortodox 31 ianuarie 2022. Sfinţii Chir şi Ioan, doctori fără arginţi şi grabnic vindecători de bolile trupeşti şi sufleteşti

Aceștia sunt pomeniți în toate bisericile, astfel că luni, pe 31 ianuarie, este sărbătoare pentru credincioși.

Calendar creștin ortodox, 31 ianuarie 2022. Cine au fost Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți?

Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți, sunt pomeniți de Biserica Ortodoxă în ultima zi din luna ianuarie, mai exact pe data de 31 ianuarie. Cei doi mari sfinți au trăit la sfârșitul secolului al III-lea și începutul secolului al IV-lea.

 

Sfântul Chir era foarte implicat în comunitate, acesta oferindu-le tot timpul sfaturi bolnavilor. Mai exact, îi îndemna pe aceștia să se ferească de păcate, crezând că păcatele sunt de vină pentru apariția bolilor. După o perioadă, Chir s-a retras în Arabia, acolo unde s-a călugărit. Acesta a primit darul facerii de minuni, tratându-i pe oameni prin rugăciune și nu prin medicamente. Puterea lui Chir era cunoscută de toată lumea, lucru care l-a îndemnat pe Ioan să meargă să îl cunoască.

Cei doi s-au împrietenit, având în vedere că împărtășeau aceleași convingeri.

Cei doi îi vindecau pe oameni fără să ceară ceva în schimb, de aici și denumirea de „sfinții doctori fără de arginți”.

Sfinții doctori fără de arginți Chir și Ioan au murit după ce li s-au tăiat capetele pe data de 31 ianuarie. Cei doi au fost pedepsiți pentru faptul că au încurajat-o pe Atanasia și pe cele trei fiice ale ei: Teoctista, Teodosia și Eudoxia să nu renunțe la credința în Iisus Hristos.

 

Rugăciunile către Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți, fac minuni pentru credincioșii bolnavi sau aflați în nevoie

[Sursa foto: Captură YouTube]

Citeste si: De ce este bine să sfințești casa și la ce interval de timp trebuie să faci asta conform preoților

Rugăciune puternică de vindecare către Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți

Puterile lui Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți, sunt cunoscute în rândul credincioșilor, motiv pentru care toți cei care au probleme grave de sănătate sau necazuri mari ajung să le ceară ajutorul.

Astfel, se spune că rugăciunea către Chir și Ioan, sfinții doctori fără de arginți, este una puternică și grabnic ajutătoare, mai ales dacă este rostită în ziua în care sunt pomeniți cei doi sfinți, pe 31 ianuarie.

Troparul Sfinţilor Mucenici doctori fără de arginţi Chir şi Ioan şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 5-lea:

Sălăşluindu-se darul Treimii în inimile voastre cele curate, Preafericiţilor Chir şi Ioan, v-aţi arătat înfricoşători izgonitori ai duhurilor celor necurate; şi aţi fost tămăduitori ai neputinţelor, nu numai ai celor descoperite, ci şi ai celor ascunse. Drept aceea, îndrăzneală având către Dumnezeu Cel Iubitor de oameni, prin rugăciunile voastre, cele neîncetate, tămăduiţi patimile noastre.

Cântarea 1, glasul al 4-lea.  Irmos: Adâncul Mării Roşii…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Stăpânire asupra înşelăciunii ai luat, Fericite Chir, având împreună pătimitor al ostenelilor pe măritul Mucenic Ioan. Pentru aceasta, împreună vă îndulciţi de cea mai aleasă desfătare în ceruri.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cu ascultare duhovnicească încingându-te, Sfinte Chir Prea­cinstite şi părăsind oştirea pământească, vrednicule de laudă, Sfinte Ioan, aţi ridicat împotriva demonilor semne de biruinţă, de la Hristos.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Femeile îndumnezeite râvnind la fapta cea bună a Sfinte Tecla, cucernic s-au îmbrăcat în veşmântul fecioriei, cel asemenea cu îngerii; şi de dragostea muceniciei, în vederea luptelor, s-au pregătit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Din tine, Preacurată, cea Plină de har, ne-a Răsărit nouă Soarele dreptăţii, Hristos; şi a luminat pe cei ce şedeau înainte întru cele mai întărite închisori ale întunericului.

Cântarea a 3-a. Irmos: Se veseleşte de Tine…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii cei prealăudaţi, cu trupul cel neputincios, împuterniciţi de Patimile lui Hristos, au biruit pe ucigaşul de oameni.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii lui Hristos primind chinurile trupeşti, se bucurau duhovniceşte, de Desfătarea Cea Nepieritoare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Crucea, slăbiciunea firii femeieşti s-a întărit; drept aceea bărbăteşte a pus pe fugă pe vrăjmaşul balaur.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai tu, Maica lui Dumnezeu, te-ai făcut celor de pe pământ Mijlocitoare a bunătăţilor celor mai presus de fire. Pentru aceasta strigăm ţie: Bucură-te!

Irmosul:

Se veseleşte de Tine Biserica Ta, Hristoase, strigând: Tu eşti Puterea mea, Doamne şi Scăparea şi Întărirea mea.

Cântarea a 4-a. Irmos: Ridicat pe Cruce văzându-Te…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Lumina Cea Neînserată a harului a pus capăt înşelăciunii celei iubitoare de întuneric a vrăjmaşului, arătând pe Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, strălucind ca nişte luminători.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Atraşi au fost de dragostea Preasfintei Treimi, mucenicii; şi de Dânsa fiind întăriţi, Sfinţii Chir şi Ioan cu unirea cea mai bună, s-au arătat organe ale lui Dumnezeu.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cât de sfânt este locaşul vostru cel de tămăduiri, nebiruiţilor mucenici? Că alungă lepra duhurilor celor viclene şi tuturor celor ce bolesc le dă har tămăduitor de rele.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Fără ispită de nuntă ai născut, o, Fecioară! Şi după naştere te-ai arătat iarăşi Fecioară. Pentru aceasta neîncetat şi cu credinţă neîndoielnică strigăm ţie: Bucură-te Stăpână!

Cântarea a 5-a. Irmos: Tu, Doamne, Lumina mea…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei doi mucenici Te-au dorit pe Tine, Mântuitorule; Tu Sfinte, după vrednicie te-ai odihnit întru Sfinţii Tăi Chir şi Ioan.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Al Tău lucru este, Bunule, surparea vrăjmaşului; Tu, cu Crucea Ta, i-ai făcut pe ei mărturisitori ai dreptei cinstiri de Dumnezeu şi cu mărire i-ai încununat pe ei.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Sfinţii Mucenici Ioan şi Chir cu cuget neînfricat viteze au făcut pe fecioare, îmbărbătându-le să Te iubească numai pe Tine, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Pe tine Pavăză Nebiruită asupra vrăjmaşilor te punem înainte; pe tine Ancoră şi Nădejde a mântuirii noastre te-am câştigat, Dumnezeiască Mireasă.

Cântarea a 6-a. Irmos: Jertfi-voi Ţie, Doamne…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii au ales mai bine a se jertfi pentru Hristos, decât a jertfi vrăjmaşului; au dat întâietate, faţă de vicleanul tiran, Celui Ce ca un Miel S-a jertfit pentru noi, din milostivire.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Cei ce sfâşiau fără de milă pe mucenici, simţeau durere; iar celor sfâşiaţi, rănile li se păreau ca nişte săgeţi de copii; căci erau întăriţi, în chip minunat, de Dumnezeiescul Duh.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doimea celor ce cugetau deopotrivă, mărturisindu-Te cu credinţă şi cu luptă bărbătească Domn şi Împărat a toată făptura a stat împotriva celor fărădelege, până la sânge.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Muceniţa Atanasia împreună cu Eudoxia, cu Teodota şi cu Dumnezeiasca Teoctista, odraslele ei, cu moartea lor şi-au agonisit laudă nemuritoare.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Prin naşterea ta ne slobozim din blestemul strămoaşei Eva; că tu, Fecioară Maică, născând pe Hristos, în locul blestemului, ne-ai izvorât toată Binecuvântarea.

Irmosul:

Jertfi-voi Ţie, Doamne, cu glas de laudă; strigă către Tine Biserica, curăţindu-se de spurcatul sânge al demonilor, cu Sângele cel curs, prin milostivire, din coasta Ta.

CONDAC, glasul al 3-lea. Podobie: Fecioara astăzi…

Din Dumnezeiescul har primind, sfinţilor, dar de minuni, faceţi minuni neîncetat, tăind toate patimile noastre cu meşteşugul tămăduitor cel nevăzut, de Dumnezeu Înţelepţite Chir, cu Sfântul Ioan cel pururea mărit. Că voi sunteţi Dumnezeieşti doctori.

Cântarea a 7-a.  Irmos: În cuptorul persienesc…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Luptătorii cumpănind cugetarea, ca într-un taler de cântar, cu greutatea Slavei Celei Preacurate, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Mucenicii necunoscând planurile vrăjmaşului şi îndepărtând cu scârbă toate feluritele lui amăgiri şi chinuri, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu răbdarea suferinţelor încununându-se Sfinţii Mucenici Chir şi Ioan, adevăraţii slujitori ai Treimii, strigau: Binecuvântat eşti în Biserica Slavei Tale, Doamne.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce eşti Locaş Dumnezeiesc Sfânt al Celui Preaînalt, Bucură-te. Că prin tine s-a dat Bucuria, Născătoare de Dumnezeu, celor ce strigă: Binecuvântată eşti tu între femei, Preacurată Stăpână.

Cântarea a 8-a. Irmos: Mâinile întinzându-şi…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nelegiuiţii îndemnau cumplit la tăgăduirea lui Dumnezeu Cel Adevărat din Fire; dar Sfinţii Mucenici şi doctori fără de arginţi Chir şi Ioan, cei nebiruiţi, pornind de la zidire, arătau pe Cel Ce este Ziditorul tuturor, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Nebuneşte fiind turbaţi de înşelăciune, tiranii cei ce cugetau cele pământeşti, împingeau la viaţă, prin moarte, pe cei ce aveau vieţuirea nestricată întru înălţime şi care strigau: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Moaştele mucenicilor au arătat fulgere de minuni în lume, Hristoase, biruind înşelăciunea nălucirii celei ticăloase şi dând vindecări celor ce strigă cu bună cuviinţă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cuvântul Cel din Tatăl, fiind mai înainte fără de maică, mai târziu a fost fără de tată, Întrupându-Se din tine, Preacurată, Cel Ce era mai înainte fără de trup, vrând, pentru milostivire, să mântuiască pe cei ce cântă: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului, pe Domnul.

Irmosul:

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm  Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi  vecii.

Mâinile întinzându-şi Daniel în groapă, gurile leilor cele deschise le-a închis; iar puterea focului au stins-o, încingându-se cu fapta bună, tinerii cei iubitori de dreapta cinstire de Dumnezeu, strigând: Binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Cântarea a 9-a. Irmos: Hristos, Piatra Cea Netăiată…

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Ascultătoare până la moarte s-a arătat perechea nebiruiţilor Mucenici Chir şi Ioan faţă de Dumnezeieştile Porunci ale Stăpânului. Pentru aceea în mâinile Ziditorului şi-au dat sufletele lor.

Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.

Doi luminători luminează făcliile minunilor, dintr-O Singură Fântână purtătoare de Lumină, scoţând bolnavilor tămăduiri, din harul cel nestricăcios; pe aceştia după vrednicie să-i mărim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Doimea mucenicilor celor nebiruiţi a teologhisit bărbăteşte Unimea Dumneze­ieştii Fiinţe şi Treimea Ipostaselor; iar pe Cuvântul Cel Întrupat L-au mărturisit un Hristos în două firi.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Milostiveşte-te spre mine, Hristoase, când vei veni cu Slavă să judeci lumea; risipeşte negura patimilor mele, cu rugăciunile Aceleia ce Te-a născut şi cu ale Sfinţilor Tăi mucenici, ca un Bun şi Mult Milostiv.

Irmosul:

Hristos, Piatra Cea Netăiată de mână, cea din capul unghiului, din tine, Fecioară, Munte Netăiat, S-a tăiat, adunând firile cele osebite. Pentru aceasta bucurându-ne, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, te mărim.

SEDELNA, glasul al 4-lea.  Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

Călcând la pământ desfătările cele josnice, v-aţi ridicat cu strălucire, prin har, către Dumnezeiasca înălţime a muceniciei, Luptătorilor Chir şi Ioan, luminătorii lumii. Pentru aceea ne rugăm ca să ne izbăviţi pe noi de întunericul păcatelor şi de boli, rugându-vă Dumnezeului tuturor.

SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu,  glasul al 4-lea.  Podobie: Cel Ce Te-ai Înălţat…

După Dumnezeu, la Acoperă­mântul tău cel Dumnezeiesc alergând eu smeritul, Născătoare de Dumnezeu, mă rog ţie: miluieşte-mă, Preacurată; că păcatele mele, Stăpână, îmi covârşesc capul şi mă tem de pedepse şi mă cutremur. Fă rugăciune, Preacurată, către Fiul tău, ca să mă mântuiesc de acestea.